Craiova

Orașul cu bogății de natură culturală și istorică

Craiova deține un număr impresionant de clădiri istorice și muzee, fapt care denotă bogăția sa culturală și istorică. Pe lângă acestea, orașul adăpostește parcuri și rezervații naturale, precum și câteva fântâni inedite. Atracțiile turistice consacrate se armonizează cu noile clădiri, specifice perioadei contemporane.

Istorie &

Geografie

Pe locul în care se află astăzi Craiova exista, în perioada anilor 400 î. Hr. o așezare romană ce purta numele de Pelendava. Denumirea pe care o știm astăzi a fost utilizată la sfârșitul secolului XV. Craiova a fost un factor național important în contextul luptelor antiotomane.

Secolul al XVI-lea a reprezentat tranziția localității spre titlul de oraș. Următoarele două secole au fost etape de încercare din punct de vedere economic și demografic. Sfârșitul secolului XIX reprezintă perioada de dezvoltare capitalistă.

Craiova se află în județul Dolj și este localizată în centrul Olteniei, în partea de sud a României. Municipiul este situat în Câmpia Olteniei – parte integrantă a Câmpiei Române. Zona se învecinează cu județele: Hunedoara – la nord, Argeș – la est, Timiș – în vest, iar la sud se învecinează cu Bulgaria.

Știai că...?

  • La intrarea în Parcul Nicolae Romanescu s-au găsit descoperiri arheologice romane?

 

  • Craiova a avut titlul de capitală a Țării Românești? Acest lucru s-a întâmplat între anii 1770-1771, în contextul disputei dintre rusești și turcești asupra Bucureștiului.

 

  • În proximitatea orașului se află conacul lui Barbu Druga – unul dintre cei mai importanți moșieri și afaceriști din secolul XIX? Spațiul a devenit un cadru dedicat artiștilor ce vin și își expun creațiile aici.

 

  • Echipa de fotbal a municipiului – CS Universitatea Craiova – este prima echipă românească ce a ajuns în semifinalele Cupei UEFA (1982 – 1983)?

 

  • Numele orașului vine de la slavonescul „kralj” care înseamnă rege?
Hai să călătorim puțin

OBIECTIVE TURISTICE DIN CRAIOVA

Parcul Romanescu

Parcul Romanescu – cel mai mare parc din estul Europei și unul dintre cele mai frumoase din lume, inaugurat în 1903.

Este cunoscut și pentru monumentele sale istorice și naturale, inclusiv podul suspendat și Castelul Fermecat. Parcul oferă o varietate de facilități și atracții, precum lacuri, hipodrom, grădină zoologică și amfiteatru pentru spectacole în aer liber. Este un loc popular pentru recreere și agrement, fiind vizitat atât de localnici, cât și de turiști.

Craiova_Parcul Romanescu

Muzeul de Artă

Muzeul de Artă – este amplasat în Palatul Constantin Mihail, o bijuterie cu influențe de neobaroce, construită între 1900 și 1907 de către arhitectul Paul Gottereau. Găzduiește o colecție variată de opere de artă, inclusiv picturi din diferite școli artistice, sculpturi semnate de Constantin Brâncuși și colecții de icoane și grafică românească.

Clădirea are și o valoare istorică, fiind locul unor evenimente importante precum găzduirea regelui Carol I și a familiei sale în 1913 și semnarea Tratatului de la Craiova în 1940.

Craiolva_Muzeul-de-Artă

Fântâna Muzicală

Fântâna Muzicală – se află în Piața Mihai Viteazul și este o fântână arteziană ce are acompaniament muzical și lumini inedite.

Sistemul de jocuri și efecte de apă include diverse ansambluri și duze, precum cozi de paun, duze spumante, duze multijet și duze rotative. Acestea sunt amplasate în bazinul fântânii și sunt controlate pentru a crea efecte spectaculoase de apă și lumină, sincronizate cu ritmul muzicii. De la duze care creează un ecran de apă pentru proiecții la duze care aruncă apa în aer în forme variate și înălțimi diferite, sistemul oferă o varietate de experiențe vizuale și auditive pentru spectatori.

Craiova_Fântâna Muzicală

Casa Băniei

Casa Băniei – cel mai vechi edificiu civil din Craiova și un monument de arhitectură de interes național ce reunește numeroase colecții de artă tradițională.

Reconstruită în 1699 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, casa se află în zona centrală a orașului, în apropierea Catedralei Mitropolitane Sf. Dumitru și a Monumentului Frații Buzești. Inițial, casele bănești ar fi fost ctitoria marelui ban Barbu Craiovescu, fiul lui Neagoe de la Craiova, și au servit drept reședință a banilor și loc de adunare a Divanului Craiovei. Constantin Brâncoveanu a reconstruit Casa Băniei într-un stil popular, cu coloane, similar celui al altor clădiri istorice din Țara Românească, cum ar fi palatele domnești de la Potlogi și Mogoșoaia sau Mânăstirea Hurezi.

Craiova_Casa Băniei
Legături interne și externe

Transportul înspre/dinspre Craiova

În Craiova se află „Aeroportul Internațional Craiova”, situat la 7 km de centrul orașului. Companiile care operează pe acest aeroport sunt Atlas Global, Blue Air, WizzAir. Cea din urmă companie are zboruri spre mai multe orașe europene, printre care Barcelona și Madrid. 

 

Pentru a te deplasa spre alte orașe din țară, poți alege varianta trenului. Din Gara CFR sunt călătorii directe zilnic înspre: București, Arad, Timișoara, Brașov (cu RegioTrans), Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, precum și alte orașe și localități.

 

În cazul în care preferi o variantă mai rapidă, poți opta pentru a te deplasa cu autobuzul/microbuzul. Aici găsești toate informațiile necesare pe acest plan: autogările și stațiile, plecările-sosirile, destinațiile.

În cazul în care vrei să mergi din București la Craiova cu mașina, ruta pe care o vei avea de parcurs este București – Pitești – Slatina – Balș – Craiova (243 km- aproximativ 4 ore și jumătate).

Te ajutăm să-ți organizezi sejurul!

Dacă te gândești să călătorești în România și nu vrei să ratezi cele mai importante locuri, contează pe ajutorul nostru. Noi ne ocupăm de organizare, tu trebuie doar să te relaxezi și să te bucuri de această experiență minunată.