Cele mai interesante restaurante din Timișoara

Acest articol le este destinat acelora dintre voi pentru care mâncarea este un element-cheie în reușita unei vacanțe. Adesea, acest capitol presupune research și efort, motiv pentru care noi am decis să-ți venim în ajutor cu câteva propuneri. Criteriul pe baza căruia am ales următoarele locații nu este definit doar de „mâncare gustoasă” – deși acesta este, cu siguranță, primordial – ci și de faptul că am urmărit să găsim opțiune inedite, variate, „de ținut minte”. Ordinea restaurantelor este aletorie:

  • Locanda del Corso

Este un restaurant cu specific italian ce se află în centrul orașului, pe strada Mărășești 10. Decorul este tipic italienesc, iar mâncarea este diversificată, bazată pe ingrediente proaspete și naturale. Pe lângă preparatele delicioase, poți să optezi pentru diverse soiuri de vin care se potrivesc meniului de care alegi să te bucuri. Meniul include paste clasice, paste cu fructe de mare, risotto, pește preparat în diverse moduri, carne, salate, bineînțeles, pizza.. Iar restul bunătăților te invităm să le descoperi pe cont propriu. Sună bine, nu-i așa?

Despre noi | Locanda Del Corso - Cucina & Vino
Locanda del Corso
  • Sky Restaurant

Meniul este variat, acesta fiind locul ideal, indiferent de momentul din zi în care îl alegi ca și opțiune pentru a-ți potoli foamea. Vei putea opta atât pentru preparate din carne, cât și pentru unele vegane. Desertul este o piesă de rezistență pentru acest restaurant, unde poți alege dintre bunătăți precum brownies, cheescakes, tort de bezea, moelleux au chocolat și nu numai. Dacă te-am convins și vrei să știi unde se află locația, aceasta este: City Business Center, Clădirea A. Un alt aspect demn de menționat este faptul că restaurantul se află la etajul 6 – ceea ce înseamnă că, pe lângă preparatele delicioase, te vei putea bucura și de o priveliște pe măsură.

SKY ROOFTOP RESTAURANT, Timisoara - Menu, Prices & Restaurant Reviews -  Tripadvisor
SKY ROOFTOP RESTAURANT
  • Homemade

Este un restaurant extrem de primitor, unde te vei simți ca și cum ai mers să iei masa acasă la niște prieteni apropiați. Servirea este ireproșabilă, iar preparatele sunt integral făcute în casă. Specificul restaurantului este internațional, diversificat, drept pentru te asigurăm că vei găsi ceva pe placul tău – indiferent de preferințele tale culinare. Restaurantul se află pe strada Gheorghe Doja, la numărul 40.

Restaurant Homemade | Foto: Go-Mio. Mergi #maideparte cu o experiență gastronomică
Restaurant Homemade
  • Casa Bunicii 1 și 2

Încă din numele restaurantului reiese că aici vei găsi mâncare tradițională, caldă, preparată cu dragoste. Vei găsi atât preparate specifice zonei, cât și unele pe care le regăsești pe întreg teritoriul României. Ingredientele utilizate sunt proaspete, procurate de la producători locali, iar sosurile și siropurile sunt proprii, făcute de personalul restaurantului. Meniul este diversificat și mereu se mai adaugă câte ceva, inovația fiind importantă pentru personalul Bunicii. Adresa la care găsești restaurantul este Virgil Onițiu 3.

CASA BUNICII - PIAȚA UNIRII, Timisoara - Menu, Prices & Restaurant Reviews  - Tripadvisor
CASA BUNICII

 

  • Neata Omelette Bistro

Neața Omelette Bistro este un local popular din Timișoara, recunoscut pentru atmosfera sa prietenoasă și preparatele delicioase, în special omletele. Acesta este locul ideal pentru a începe ziua cu un mic dejun sau brunch savuros, oferind o gamă largă de preparate din ouă, salate, sandvișuri și smoothie-uri. Decorul este modern și luminos, creând o atmosferă relaxantă perfectă pentru a te bucura de o cafea bună și de mâncare preparată cu ingrediente proaspete. Bistro-ul este apreciat pentru serviciul rapid și atent, devenind rapid una dintre opțiunile preferate ale localnicilor și turiștilor care doresc o experiență culinară autentică și revigorantă.

NEATA OMELETTE BISTRO, Timisoara - Restaurant Reviews, Photos & Phone  Number - Tripadvisor
Neata Omelette Bistro
  • La Calul Alb

Restaurantul este amplasat pe strada Eugeniu de Savoya, la numărul 14, în centrul istoric al orașului. Meniul include atât preparate tradiționale, cât și contemporane – rezultând într-un mix complex de delicii și arome. Aici vei regăsi preparate inedite, deoarece creativitatea este principala caracteristică a felurilor de mâncare pregătite cu sârguinciozitate. 

FOTO La Calul Alb, restaurantul din Timișoara unde fiecare fel de mâncare  arată ca în reviste - Ghidul Banatului
La Calul Alb,
  • Pescada

Este un restaurant cu specific mediteranean, al cărui meniu include peste 100 de rețete. Mâncarea este diversă, aici vei regăsi atât preparate pe bază de pește, fructe de mare și cât și din carne: pui, porc și vită. Designul localului este pe măsură, fiind locul în care te vei simți ca într-un spațiu marin autentic. Adresa este: Calea Sever Bocu, numărul 74.

Pescada, Timișoara - Rezervă o masă online - Restaurant din Timișoara. Foto: https://ialoc.ro/
Pescada
  • Dinar

Acest restaurant este cu specific tradițional, fiind locul potrivit dacă vrei să ai parte de o experiență culinară autentică, în adevăratul sens al cuvântului. Așadar, aici vei putea să guști din bucatele specifice zonei Balcanilor. Restaurantul se află pe strada Barbu Iscovescu, la numărul 2.

Restaurant Dinar, Timișoara - Rezervă o masă online - Restaurant din  Timișoara. foto: ialoc.ro
Restaurant Dinar
  • Lloyd

Acest restaurant este caracterizat de rafinament și se află într-o locație istorică din Piața Victoriei. Specificul său este internațional, deci vorbim despre un meniu diversificat. Palatul în care funcționează restaurantul datează din anul 1912. La începuturile sale, aici se afla Gand cafe Lyon – spațiu dedicat oamenilor preocupați de afaceri. Adresa este: Piața Victoriei 2.

Lloyd, Timișoara - Rezervă o masă online - Restaurant din Timișoara. foto: ialoc.ro
Lloyd
  • Jack’s Bistro

De data aceasta, vorbim despre un steakhouse unde sunt servite preparate cu specific american, italian, soul și urban. Este un bistro unde poți să te bucuri de cei mai buni burgeri. Spațiul este cozy, mâncarea este delicioasă – un mix de arome ce-ți lasă gura apă. Poți opta și pentru meniul zilei, dacă ești pe grabă. Jack s Bistro se află pe strada Vasile Alecsandri 3. 

JACK'S BISTRO - OLD TOWN, Timisoara - Menu, Prices & Restaurant Reviews -  Tripadvisor
JACK’S BISTRO