Punem accent pe lucrul bine făcut, promovăm produse tradiționale, experiențe care respectă mediul înconjurător și ne asigurăm că toți colaboratorii noștri sunt oameni de cuvânt. Am vizitat primii locurile pe care le propunem, am ales atent poze care să reflecte realitatea și ne-am gândit la detalii care-i vor face pe călători să vrea să revină la noi în țară.
Hola Romania a început din dorința de a promova România, cu tot ce are ea mai frumos de oferit. Case vechi restaurate, meșteșugari, artiști, iubitori de natură și păstrători de tradiții, promotori ai istoriei naționale – ne-am dorit să-i aducem laolaltă și să contribuim, așa cum știm noi, la dezvoltarea turismului în România. Un turism autentic și responsabil, care oferă călătorului o experiență frumoasă, iar comunității numeroase beneficii. Pentru că, fiind la rândul nostru călători, dornici de autentic și de aventură, ne-am dat seama că atunci când ești atent la localnici, la cei care-ți sunt gazde, atunci când le respecți tradițiile și locurile natale, ei se vor deschide și îți vor oferi o experiență unică. Te vor primi cu brațele deschise și îți vor spune povești pe care, în mod sigur, nu le-ai mai auzit. Și ce povești!
Hola Romania a prins contur și din dorința, sau poate încăpățânarea de a reconstrui imaginea României deasupra clișeelor și preconcepțiilor existente. Pentru că sunt multe. Dar sunt și mai multe lucrurile care pot dovedi că avem o țară frumoasă ce merită văzută, că la noi e mai ”safe”, ca-n multe alte țări occidentale, că trebuie să fim mândri cu ce avem.
După 10 ani petrecuți în Spania, după luni de zile de backpack-ing prin Asia, după ce a străbătut mii de kilometri la raliuri caritabile prin toate țările care se termină cu ”…stan” și în alte locuri mai puțin prietenoase pentru turiști, după ce a cunoscut oameni care i-au arătat ca ospitalitatea nu ține nici de cultură, nici de educație sau de statut social, ci de calitatea omului de a fi…om, Raul a decis să se întoarcă în România.
De ce? Pentru că a realizat frumusețea și potențialul țării noastre prea puțin apreciată, și a vrut să contribuie la promovarea imaginii României peste tot în lume. A vrut să le poată fi ”gazdă” altori exploratori ca el și să le arate că ospitalitatea de aici e greu de egalat. Așa că și-a pus skill-urile de marketer și experiența de călător în slujba acestui proiect.
Cât despre mine, deși mi-am petrecut ultimii 13 ani la București, departe de orașul transilvănean unde am crescut, și am călătorit prin lume ori de câte ori am avut sau mi-am creat ocazia, gândurile și amintirile m-au purtat de multe ori la copilărie.
La micul sat din vârful dealului unde locuiau bunicii din partea mamei și unde mi-am petrecut cele mai multe vacanțe. Aici am gustat prima dată pâine coaptă pe vatră, plăcinte și must, am văzut cum se toarce lâna, sau cum se folosește un război de țesut. Bunica m-a învățat ce înseamnă bunătatea, blândețea, smereniea și hărnicia și m-a făcut să apreciez valorile și tradițiile românești.
Ceva din toate astea m-au însoțit până azi și, după ce am trecut de la domeniul legal la advertising, mi-am dat seama că e timpul să fac ce mi-am dorit dintotdeauna.
Iubim să călătorim – am străbătut, fiecare, peste 30 de țări – și visăm ca într-o zi să vedem toată lumea, dar suntem patrioți incurabili și parcă… tot mai bine-i acasă. Și cum să nu fie?! când la noi găsești produse tradiționale, când țesutul încă se practică, când instastories din Delta Dunării sunt unice și când pozele cu Transfăgărășan au cele mai multe like-uri?
Bunica face încă pâine pe vatră, chiar dacă Prințul Charles n-a ajuns și în satul ei 😉
Da, România e frumoasă, e cool, amazing, breath-taking, dar totuși tradițională. Și ce turist n-ar vrea să vadă tot ce are România mai frumos de oferit?
Am vorbit destul despre noi…