Constanța

Orașul-Port de pe malul Mării Negre

Constanța este un oraș bogat în cultură, bijuterii arhitecturale și monumente istorice. Caracterul său special este redat de existența ruinelor antice și monumentelor de artă reprezentative epocii romane.

Un alt plus este faptul că orașul este în apropierea mai multor plaje, ceea ce înseamnă că pe lângă călătoria istorică pe care o poți parcurge venind aici, te vei putea bucura de frumusețea Mării Negre.

Cazinoul din Constanta, Romania
Istorie &

Geografie

Localitatea a fost atestată documentar pentru întâia oară în anul 657 î. Hr. Pe atunci, în locul actualei peninsule exista o colonie greacă a cărei titulaturi era Tomis. Ulterior, romanii au cucerit localitatea și i-au schimbat numele în „Constantiana”. Secolul XIII a reprezentat o perioadă înfloritoare pentru localitate, pe când negustorii italieni din Genova s-au implicat în procesul de dezvoltare prin prisma comerțului.

Perioada în care s-a aflat sub ocupație otomană a constituit degradarea localității ce ajunsese să aibă statutul de sat. Revenirea la titlul de oraș a avut loc în anul 1865, moment după care Constanța devine cel mai important port al României.

 

Orașul Constanța este situat în sud-estul României, pe coasta Mării Negre. Acesta este municipiul de reședință al județului omonim și are în componența sa localitățile: Constanța, Mamaia și Palazu Mare. Constanța este, de fapt, amplasată pe o insulă, fiind străjuită de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, de Marea Neagră și de Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Știai că...?

  • Constanța este cel mai vechi oraș atestat documentar din România?

 

  • Lacul Siutghiol din Constanța este alimentat cu apă de izvoarele existente pe fundul lacului?

 

  • Constanța este al patrulea cel mai mare port din Europa, după Rotterdam, Antwerp și Marseille?
Hai să călătorim puțin

OBIECTIVE TURISTICE DIN CONSTANȚA

Cazino

Este simbolul orașului și a fost inaugurat în 1910, în prezenţa principelui Ferdinand. Cu toate că inițial, planurile prevedeau o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești, după terminarea fundațiilor planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză, care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea stilului Art Nouveau. Rolul său de-a lungul vremii a fost de loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreere pentru turiști. Practic, un cadru propice socializării și destinderii.

Biserica Grecească Metamorphosis

Biserica Grecească Metamorphosis – datează de pe vremea în care zona aparținea Imperiului Otoman, în secolul al XVII-lea. Acesta a fost primul lăcaș de cult din Constanța și două dintre condițiile impuse de sultan în acest scop, erau: nu era permis ca biserica să fie mai înaltă ca și moscheele, iar amplasamentul său trebuia să fie cât mai departe de cartierul turcesc.

Biserica Romano-Catolică Sfântul Anton

Biserica Romano-Catolică Sfântul Antoneste un alt lăcaș de cult ce impresionează prin structura sa. Edificiul actual este o bazilică, construită după modelul celor din nordul Italiei, lucrată în cărămidă aparentă, în stil romanic, specific secolului al XIII-lea. Interiorul bisericii este, de asemenea, din cărămidă aparentă, fapt pentru care nu necesită și nici nu permite tencuirea clădirii.

Portul Tomis

Dacă până acum câţiva ani Portul turistic Tomis nu era inclus în itinerariul turiştilor care vizitează litoralul românesc, în ultima perioadă lucrurile s-au schimbat radical, iar portul a devenit un loc ideal pentru petrecerea unei zile relaxante, departe de agitaţia din staţiune. Majoritatea restaurantelor de aici se aprovizionează de la pescarii din port, cu peşte proaspăt scos din Marea Neagră, astfel că aici se pot servi numeroase preparate tradiționale pe bază de pește și fructe de mare.

Portul Tomis, Constanta
Legături interne și externe

Transportul înspre/dinspre Constanța

 

Avion

Constanța beneficiază de „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu” și de Aerodromul Tuzla. Companiile aeriene care operează pe acest aeroport sunt WizzAir și Turkish Airlines.

Tren

Magistrala 800 asigură transportul feroviar Constanța-București, iar rețeaua CFR are curse și spre Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Iași și alte orașe și localități din țară.

Autobus

În cazul în care preferi o variantă mai rapidă, poți opta pentru a te deplasa cu autobuzul/microbuzul. Aici găsești toate informațiile necesare pe acest plan: autogările și stațiile, plecările-sosirile, destinațiile.

Mașina

Pentru cei care preferă să călătorească cu mașina proprie și vin din direcția București, cea mai bună variantă este Autostrada Soarelui (A2) care unește capitala României de Constanța și de celelalte stațiuni turistice din zonă.

 

Călătorește prin România

Închiriază o mașină

Cauți o mașină cu care să vizitezi România?

Noi te ajutăm să compari ofertele de la peste 200 de site-uri de închirieri auto, pentru ca tu să găsești cea mai bună opțiune pentru tine. Oferte începând de la mai puțin de 20€ pe sâptămână!

 

Rezervați rapid și ușor și bucurați-vă de libertatea de a explora în propriul ritm.

Rent a car Romania

Festivaluri de muzică în Constanța

Dacă ești un pasionat al festivalurilor de muzică, în Constanța vei găsi unul pe gustul tău, indiferent de stilul de muzică pe care îl preferi. Îți lăsăm în continuare câteva dintre ele, însă trebuie să știi că în fiecare sfârșit de săptămână au loc evenimente pentru toate gusturile (in special in perioada sezonului estival).

 

  • Neversea – este un festival de muzică, desfășurat în proximitatea plajei Modern în prima parte a lunii iulie.

  • Living Rock Festival – festival de muzică rock organizat la sfârșitul lunii iulie, pe plaja Tuzla.

 

Ce mai aștepți?

Vino și bucură-te de muzică, voie bună, oameni faini și locuri magice.

Te ajutăm să-ți organizezi sejurul!

Dacă te gândești să călătorești în România și nu vrei să ratezi cele mai importante locuri, contează pe ajutorul nostru. Noi ne ocupăm de organizare, tu trebuie doar să te relaxezi și să te bucuri de această experiență minunată.