Oradea este unul dintre orașele României ce este caracterizat de simplitate, liniște și frumusețe arhitecturală. Aici se regăsesc numeroase clădiri impresionante, motiv pentru care aceasta este singura localitate din țară care face parte din rețeaua europeană a orașelor Art Nouveau.
Totodată, municipiul adăpostește monumente arhitecturale ecleziastice și laice, monumente istorice, muzee și galerii de artă.
Oradea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1113. Secolul al XV-lea reprezintă perioada de înflorire culturală a orașului, pe când se înființează o bibliotecă impozantă, precum și un observator astronomic. Ulterior, Oradea devine chintesența Transilvaniei din punct de vedere militar. În secolul al XVII-lea, cetatea este asediată de otomani și are loc transformarea acesteia în pașalâc.
În anul 1962 aceasta ajunge sub ocupația habsburgică, situație ce se desfășoară pe parcursul a două secole. Mai apoi, în anul 1700, Oradea se dezvoltă, fiind perioada în care se construiesc multe edificii baroce. În 1910, devine centru aviatic și important oraș cultural.
Oradea este municipiul de reședință al județului Bihor și este situat în nord-vestul României. Orașul se află pe cursul râului Crișul Repede, în câmpia Crișurilor, la poalele vestice ale Munților Apuseni. Astfel, localitatea se află în zona de tranziție de la relieful deluros la cel de câmpie. Vecinii săi sunt: la nord – Baia Mare, la est – Cluj, la sud – Banat și Hunedoara, iar la vest – Ungaria.
Piața Unirii – este centrul istoric al orașului și include clădiri diverse ca stil arhitectural: Primăria (stil neorenascentist), Palatul Episcopiei Greco-Catolice realizat în același fel, Casa Kovacs (stil neoclasic), Palatul Vulturul Negru (stil seccession) și acestea sunt doar câteva exemple.
Palatul Moskovits – una dintre cele mai emblematice construcții Art Nouveau ale orașului. Clădirea este gândită, din punct de vedere tehnic, pe baza celei mai moderne concepții de la 1900. Găsim frumusețe nu doar în exteriorul palatului, ci şi în interior: pe lângă stucaturi și feronerie, palatul ascunde o pictură veche de peste 100 de ani, aflată în curs de restaurare. Ea a fost descoperită şi salvată de arhitecţi în timpul lucrărilor de restaurare.
Cetatea Oradei este emblema orașului și este locul în care istoria orașului se simte și se vede cel mai bine. Include 12 corpuri și 5 bastioane, cu un trecut extrem de vast, de aproape 1000 de ani. În incinta cetății vei găsi muzee, ateliere meșteșugărești și demonstrații medievale, care te poartă în timpuri de mult apuse. Tot aici, însă, te poți bucura și de seri de film petrecute pe iarbă, în parcul cetății, motiv pentru care noi credem că Cetatea Oradea este azi, punctul central al evenimentelor culturale orădene.
Este cel mai important complex de acest fel din țară și include trei elemente: Palatul Baroc, Biserica Romano-Catolică, Șirul Canonicilor. Dintre acestea, Șirul Canonicilor este mai aparte și este compus din zece clădiri, lipite una de cealaltă formând un întreg șir. Restaurat recent, ansamblul baroc este atât un loc de pelerinaj, cât și o destinație turistică de neratat în Oradea.
Pe plan european, aceasta este a treia sinagogă, după mărimea sa. Clădirea a fost ridicată între anii 1877 – 1878, conform stilului neomaur, de comunitatea evreilor reformiști, după separarea de comunitatea evreiască ortodoxă. Cel mai impresionant element al sinagogii este cupola, pictată într-un albastru strălucitor. În timpul procesului de renovare, în pardoseala sinagogii a fost descoperit un cilindru din cupru în care exista un document datat din 24 septembrie 1878. Prin acesta împăratul Ferencs Iozsef dădea aprobarea comunității evreiești să construiască sinagoga.
Oradea dispune de un aeroport, „Aeroportul Internațional Oradea” însă acesta nu are, momentan, curse regulate, ci doar chartere (zboruri) sezoniere. În schimb, compania națională Tarom are curse zilnice către București. Dacă vrei să mergi din capitală la Oradea, aceasta ar fi una dintre cele mai rapide variante de deplasare.
Dacă vrei să optezi pentru varianta de circulație cu trenul, există și această opțiune. Trenurile care pleacă din Gara Oradea au curse spre majoritatea orașelor și localităților din țară.
În cazul în care preferi o variantă mai rapidă, poți opta pentru a te deplasa cu autobuzul/microbuzul. Aici găsești toate informațiile necesare pe acest plan: autogările și stațiile, plecările-sosirile, destinațiile.
Dacă preferi să te deplasezi cu mașina, spre exemplu de la București la Oradea, traseul recomandat este: București – Ploiești – Brașov – Târgu Mureș – Cluj-Napoca – Oradea.
Dacă ești un pasionat al festivalurilor de muzică, în Oradea vei găsi unul pe gustul tău, indiferent de stilul de muzică pe care îl preferi. Îți lăsăm în continuare câteva dintre ele, însă trebuie să știi că în fiecare sfârșit de săptămână au loc evenimente pentru toate gusturile.
Oradea Festifall – festivalul are loc în prima parte a lunii octombrie, în Piața Unirii. Conceptul reprezintă un metisaj de muzică, artă, gastronomie și distracție. Printre activitățile organizate și spațiile amenajate în cadrul acestuia se numără: concerte live, ateliere și jocuri pentru copii, acte stradale, pregătirea diverselor preparate tradiționale și nu numai.
Festivalul Internațional de Teatru – include mai multe categorii: Teatru Scurt, Mari Spectacole, Concurs de Creație Dramatică, Fringe. Festivalul se desfășoară la sfârșitul lunii septembrie, în ultima săptămână. Ideea evenimentului este de a promova actul teatral și de a-i susține pe tinerii aflați la început de drum în acest domeniu amplu.
Street Food Festival – se organizează într-un cadru de poveste, în incinta Cetății Oradea, între 17 – 19 mai. Pe lângă preparatele felurite și inedite, participanții se pot bucura de muzică live, activități destinate celor mici și alte elemente destinate recreerii.
Ce mai aștepți? Vino și bucură-te de muzică, voie bună, oameni faini și locuri magice.