Tărâmul transilvănean, sau Ardealul este amplasat în interiorul arcului carpatic și adăpostește nenumărate locuri de poveste. Renumele regiunii a ajuns până peste hotare, devenind cea mai cunoscută zonă din România.
Faimoasa legendă a lui Dracula își are obârșia în Transilvania, acesta fiind unul dintre cele mai vestite lucruri despre regiune. Însă frumusețea zonei are mai multe straturi. Deschiderea și căldura transilvănenilor, bucatele tradiționale, multiculturalitatea specifică zonei, peisajele și istoria regiunii sunt doar câteva dintre lucrurile care te vor face sa te îndrăgostești de Transilvania.
Acest lucru nu este susținut și recunoscut doar pe plan național, ci și internațional. O dovadă recentă în acest sens este redată prin menționarea Transilvaniei de către publicația americană Condé Nast Traveller pe lista sa de recomandări turistice.
Teritoriul este poziționat în centrul țării, fiind supranumit și „inima României”. Ca și regiuni vecine, Transilvania are în partea de nord – Bucovina și Maramureș, în est – Moldova, la vest regăsim Banatul și Crișana, iar în partea de sud, zonele vecine sunt Oltenia și Muntenia.
Transilvania este una dintre regiunile românești pentru care „diversitatea etnică” este definitorie. Românii trăiesc în ambianță cu maghiarii – cea mai numeroasă minoritate națională din zonă. În același timp, Transilvania găzduiește comunități de sași, armeni, rromi.
Transilvania este străjuită din trei părți de munți, fapt care impresionează pe oricine pășește pe acest teritoriu. Cea mai mare parte a regiunii este alcătuită din Podișul Transilvaniei. Complexitatea reliefului este măgulitoare, redată fiind de armonia prin care se contopesc podișurile, depresiunile și câmpiile.
În ceea ce privește bucătăria, să nu-ți faci griji. Ardelenii sunt bucătari pricepuți și oameni primitori. Când vii în Transilvania, e „musai” să încerci balmoșul, zama ardelenească, gulașul la ceaun, renumita „varză a la Cluj”.
Mireasma plăcintelor pe lespede și a pâinii de casă te vor ademeni chiar și dacă nu ești un împătimit al acestor preparate.
Cel mai mare oraș transilvănean este Cluj-Napoca, fiind și cel de-al doilea oraș din România, raportat la populație. Clujul este pe lista celor mai dezvoltate orașe românești, fiind un leagăn al diversității și multiculturalității.
În zonă, vei regăsi o sumedenie de atracții turistice și-ți vei putea încânta privirea cu peisajele pitorești. Clujul oferă clipe inedite oricui îi calcă pragul, dată fiind gama largă de posibilități privind petrecerea timpului liber.
Brașovul este un alt reper atât pentru turiștii străini, cât și pentru locuitorii țării. Aici vei regăsi numeroase lăcașuri de cult cu o încărcătură istorică profundă, precum și elemente ale sistemului de apărare medieval: turnuri, bastioane, fortărețe, muzee și case memoriale.
Fiind un centru cultural și istoric, aici au loc diverse evenimente de mare anvergură și festivaluri dedicate artei, muzicii, filmului și altor ramuri din această zonă. Câteva exemple cunoscute sunt: Festivalul de dramaturgie contemporană, Dracula Film Festival, Cerbul de Aur, Festivalul Etnovember, etc.
O altă locație emblematică din zonă este Poiana Brașov, una dintre cele mai renumite stațiuni turistice de la noi din țară în materie de sporturi de iarnă. Astfel, Brașovul îți asigură o vacanță ideală, indiferent de perioada din an în care optezi să faci o vizită.
Sibiul este un oraș medieval, investit în anul 2007 cu titlul de „Capitala Culturală Europeană”. Dacă ești pasionat de cultură, istorie și arhitectură, o escapadă în acest loc va îndeplini aceste condiții negreșit. Pe lângă obiectivele turistice din oraș, vei putea vizita împrejurimile (Mărginimea Sibiului, Transfăgărășanul, lacul Bâlea) pentru a-ți delecta privirea cu frumusețile naturale ce se regăsesc aici.
Târgu Mureș este un orășel din inima Transilvaniei al cărui atmosferă este liniștită, primitoare și prielnică pentru relaxare. Aici nu vei regăsi agitație, ci un loc inedit, în care să poți să-ți reîncarci bateriile în tihnă. Municipiul deține edificii culturale, istorice, monumente și statui impresionante.
Alba Iulia, oraș de referință pentru istoria poporului român, este un alt loc de neratat. Aici se află cea mai mare cetate românească – Cetatea Alba Carolina – care, totodată, este și cea mai mare din estul Europei. Aceasta a rezistat eroic multor evenimente și încercări de-a lungul timpului. Alba Iulia oferă turiștilor șansa de a face o călătorie în trecut, prin prisma clădirilor, edificiilor și fortificațiilor existente aici.
Sighișoara este un orășel transilvănean în care plutește un aer istoric, amestecat cu romantism. Locul este binecunoscut pentru festivalul medieval care se desfășoară într-un cadru de poveste, chiar în cetate.
Turnul cu Ceas, scara acoperită sunt doar câteva dintre reperele turistice pe care îți sugerăm să le bifezi. Dacă plănuiești să iei o pauză de la agitația urbană, poți să te retragi într-unul dintre satele din apropiere, precum Bezid sau Saschiz, Viscri, Apold, Richis, Biertan, unde vei fi primit cum se cuvine de către localnicii păstrători de tradiții și iubitori de tot ceea ce înseamnă frumos și autentic.
Deva este orașul din Transilvania a cărui istorie dăinuie prin impresionanta sa cetate. Centrul istoric și clădirile antice se armonizează cu elementele urbane, contemporane precum terasele și parcurile unde poți să te delectezi. Totodată, este un oraș de referință pentru România, întrucât este locul unde se antrenează campionii lotului național de gimnastică.
Descoperiți Deva, un oraș unde istoria și natura se întâlnesc spectaculos. Vizitați cetatea medievală, explorați traseele de drumeții și bucurați-vă de peisajele impresionante care încadrează orașul, oferind o experiență unică de călătorie în Transilvania.
Transilvania este bogată în „resurse turistice” și reușește să surprindă orice tip de vizitator. Dacă ești adeptul explorării și vrei să te aventurezi în drumeții și trasee montane, să-ți reîncarci bateriile în natură și să te bucuri de peisaje pitorești, aici vei găsi locurile potrivite.
Dacă vrei să te „îmbogățești” pe plan cultural și istoric, vei avea de asemenea o mulțime de opțiuni. Tradițiile și bucătăria transilvăneană sunt și ele îmbelșugate, iar șederea ta în zonă va fi cu siguranță una memorabilă. Vei găsi zone rurale nealterate, păstrate cu sfințenie într-un stil pur tradițional, parcă desprinse din povești.
Dacă plănuiești să traversezi Transilvania, vei avea nevoie de mai multe zile pentru a reuși să-i parcurgi tainele. Organizează-ți timpul astfel încât să-ți iei cele 3-5 zile libere necesare, pe care le-ai tot planificat, amânat și reamânat din cauza programului încărcat.
Următorul pas este să-ți stabilești orarul, astfel încât să nu ratezi ceea ce ți-ai propus să vizitezi. Pentru a-ți ușura procesul de selecție a obiectivelor pe care să le bifezi, ți-am pregătit o listă de sugestii:
Castelul Bran – este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din zonă. Castelul este legat de numele Reginei Maria a României, precum și de personajul interpretat de Bram Stoker în cartea sa, Contele Dracula.