Explorând Dobrogea, vei ajunge să vezi cea mai bine conservată deltă din Europa. Delta Dunării, un adevărat paradis sălbatic, este al treilea ecosistem ca valoare din lume după Marea Barieră de Corali și Insulele Galápagos. Te invit să descoperi acest loc cu frumuseți unice care face parte și din Patrimoniul UNESCO.
Delta Dunării este unica din lume declarată rezervație a biosferei unde trăiesc aproape 2.000 de specii de copaci și plante, peste 300 de specii de păsări, dar și cea mai nordică pădure subtropicală din Europa. Este o remarcabilă zonă umedă fluvială de pe continent, având cea mai mare întindere de stuf din lume.
Vezi specii de animale aflate pe cale de dispariție
Fiind casă pentru specii de animale și pești aflate pe cale de dispariție, Delta Dunării este locul perfect unde poți vedea vidre, cormorani pitici, gâște cu gât roșu și diverse specii de pelicani. Din fauna acesteia fac parte câteva rarități herpetologice precum șopârla de nisip și vipera de stepă. Este important să reții că pescuitul și vânătoarea sunt strict controlate, chiar dacă acestea nu sunt complet interzise.
Admiră peisaje unice
Pe lângă faună și floră, în Deltă ai posibilitatea să admiri peisaje unice care au fost clasificate în 12 tipuri de habitate diferite, de la zone acvatice adânci până la păduri ce cresc în zonele cu grinduri. Poți vedea liane care atârnă ca în peisajele exotice, înfășurate pe copaci ca un aranjament floral sau arbori cu trunchiuri noduroase și contorsionate.
Vizitează cea mai veche rezervație naturală din România
Pădurea Letea se întinde din nordul satului Letea și are o suprafață de aproape 3000 de hectare. Letea este locul cu peisaje de poveste care se schimbă de la pădure subtropicală la deșert în numai 200-300 de metri. Aici se întâlnesc 70% din speciile de animale din Rezervașia Biosferei din Delta Dunării. Este locul unde liana atinge limita cea mai nordică de răspandire din Europa.
Recomandări
Este bine să știi că atunci când vizitezi Pădurea Letea trebuie să respecți câteva reguli cum ar fi interzicerea culegelor plantelor din flora sălbatică sau capturarea animalelor indiferent de starea acestora. Nici camparea în zona de vizitare nu este permisă sau perturbarea liniștii.
Lasă-te impresionat de vegetația Deltei
Delta este formată din frasini de luncă, frasini de baltă, tei albi, ulmi, stejari brumării, de luncă, plopi albi și negri, peri, și mai rar arini negri. Ce au dat însă faimă acestor locuri sunt plantele cățărătoare. Specii rare precum brândușa de nisip și volbura de nisip se întâlnesc în covorul vegetal din Deltă.
Bucură-te de spectacolul cailor sălbatici
Tot în pădurea Letea trăiesc câteva sute de cai sălbatici. Vei descoperi cât de spectaculos este să vezi cum peste dunele de nisip trec în galop caii sălbatici. Acești cai sunt urmașii cailor eliberați de localnici de-a lungul vremii. Pare uimitor cum atâția cai reușesc să trăiască cu puțină hrană, coaja trunchiului de copac devenindu-le hrană. Localnicii sunt cei care povestesc despre partea de viață sălbatică, respectiv rănile pe care ajung să le facă acești cai la gură atunci când rod prea multă coajă.
Stai la plajă
În Deltă poți avea parte de o plajă sălbatică lipsită de prezența barurilor sau șezloangelor, o plajă numai bună pentru iubitorii Vămi Vechi, așa cum era cândva. Până la sfârșitul zilei poți bifa pe listă și dormitul pe plajă.
Mănâncă specialități din pește
Ce pot să spun? Peștele-n Deltă e cu adevărat special. Se spune că cea mai bună ciorbă de pește se face pe malul apei, la pirostrii, din mai multe specii de pește: somn, caras, crap etc. Servirea trebuie să se facă separând peștele de zeamă, pe un platou, alături de mujdei de usturoi, mămăligă și, eventual, ardei iute.
Fă o plimbare cu barca la apus
Pe lacurile Deltei poți să ai parte de momente magice la asfințit sau răsărit. Poți simții pustiul și imensitatea locurilor. Te poți bucura de răcoarea serii, de mirosul de baltă, de pădure și de stuf. La prima vedere, fiecare canal îți oferă o altă perspectivă, fiecare sat e diferit. Timpul pe canal ți-l poți petrece în mare parte privind și lăsând grijile de-o parte. Ia cu tine cremă de protecție pentru că vei petrece în jur de câteva ore pe canal și nu uita de spray împotriva țânțarilor.
Primăvara rămâne cel mai indicat anotimp să vizitezi Delta Dunării, în special perioada aprilie- mai. Dacă vrei să vezi cum înverzește totul, cum apar nuferii, crește stuful, iar malurile sunt pline de flori, atunci vino în Deltă primăvara. Cum primăvara este ritualul împerecherii, este un prilej minunat pentru tine să asiști la aceste ritualuri spectaculoase. Poți admira liniștit penajul păsărilor în timp ce te plimbi cu barca pe canal.