Bistrița

Orașul Medieval și Poarta spre Transilvania

În orașul Bistrița dăinuie un aer medieval și una dintre bogățiile cele mai de preț este întruchipată de istoria sa. Astăzi, unele dintre clădirile și străduțele sale amintesc de vremuri de mult apuse și transmit taine parcă desprinse din povești.

Pe lângă obiectivele turistice definitorii pentru burgul medieval, Bistrița deține numeroase obiective naturale reprezentate de parcuri, spații verzi și locuri ideale pentru relaxare.

Istorie &

Geografie

Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1246. Saxonii erau fost cei care, în secolul al XIII-lea, păzeau granițele Transilvaniei. Aceștia au primit, astfel, pământuri la Bistrița și au contribuit la ascensiunea acestei așezări.

În intervalul anilor 1241-1242 tătarii au devastat localitatea.

În 1465 Bistrița și-a solidificat cetatea, având 18 turnuri și bastioane. Astfel, localitatea a devenit unul dintre cele mai importante centre transilvănene. Multe clădiri sau fragmente din construcții realizate în acele timpuri mai există și astăzi, printre care: Biserica gotică, Biserica minoriților, Casa Argintarului.

Bistrița este municipiul județului Bistrița-Năsăud și este localizat în zona nordică a țării. Mai precis, Bistrița se află în nord-estul Podișului Transilvaniei, în Depresiunea Bistriței, la poalele munților Bârgău. Municipiul Bistrița este împrejmuit de coline îmbrăcate cu livezi. Vecinii săi sunt: la nord – Maramureș, la est – Suceava, la vest – Cluj și Sălaj, la sud – Mureș.

Știai că...?

  • Numele orașului Bistrița provine de la râul omonim? Acesta este de origine slavă și înseamnă „apă calmă”.

 

  • În nuvela sa „Dracula”, Bram Stoker spune că personajul Jonathan Harker vizitează Bistrița și se cazează la Hotelul Coroana de Aur? Deși acest hotel nu exista atunci când s-a scris povestea, un hotel cu acest nume a fost construit special pentru turiști.

 

  • Turnul bisericii Evanghelice este cel mai înalt turn medieval din țară?

 

  • Începând cu anul 1300, struțul se regăsea pe stema Bistriței? În anul 2011, câteva statui colorate ale acestei păsări au fost amplasate prin centrul istoric al orașului.

 

  • În apropiere de localitate se află un loc cunoscut drept „marea de la munte”? Este vorba despre lacul Colibița, aflat la 26 km distanță.
Hai să călătorim puțin

OBIECTIVE TURISTICE DIN BISTRIȚA

Casa Argintarului

Casa Argintarului – construcția a fost ridicată între anii 1560 – 1563 după stilul arhitectural renascentist. Monumentul se află în centrul vechi, pe strada Dornei 5 și reprezintă o secție muzeală a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. Frumoasa denumire vine de la faptul că în arcul ferestrei de la parter sunt sculptate două potire.

Program de vizitare: Marți – Duminică: 09:00 – 17:00

Preț bilete:

8 lei adulti

4 lei – studenți, militari, pensionari

2 lei – copii, elevi

Bistrita_Casa Argintarului

Ansamblul Sugălete

Ansamblul Sugălete – este un complex arhitectural impresionant, alcătuit din 13 case ce datează din secolele XIV-XV și care ilustrează bogăția și diversitatea stilurilor arhitectonice din diferite epoci. Acestea constituie primele case supraetajate din Bistrița. Stilurile arhitecturale în care acestea au fost proiectate reprezintă un mix între gotic și renascentist. Ansamblul se află 

Situat în centrul istoric al orașului, pe strada Dornei 13-24 (vis-a-vis de Biserica Evanghelică, în centru). Vizitarea Ansamblului Sugălete oferă o incursiune captivantă în istoria și arhitectura orașului, fiind un loc de interes cultural și turistic deosebit.

Bistrita_Ansamblul Sugălete

Turnul Dogarilor

Turnul Dogarilor – este singurul care s-a păstrat din vechea cetate fortificată. Turnul are 25 de m înălțime și, de-a lungul vremii a avut diverse întrebuințări, printre care: închisoare, punct de observație. Astăzi, aici se fală o galerie de păpuși și măști, precum și o galerie de artă. Turnul impresionează prin structura sa impunătoare și prin atmosfera medievală pe care o emană.

Astăzi, vizitatorii pot urca pe treptele sale înguste pentru a admira panorama orașului și pentru a se bucura de o incursiune în trecutul încărcat de istorie al Bistriței. Se află pe strada Dogarilor, la numărul 14.

 

Bistrita_Turnul Dogarilor

Palatul Culturii

Palatul Culturii – acesta este epicentrul vieții culturale bistrițene și se află în Parcul Central. Construit în stil neoclasic în anul 1896, palatul impresionează prin eleganța și grandiozitatea sa. Acesta găzduiește diverse instituții culturale și artistice, precum teatre, săli de concert, biblioteci și expoziții, fiind un important centru cultural și social pentru comunitatea locală. Se organizează numeroase evenimente, precum: spectacole de teatru, concerte, prezentări de carte.

Cu arhitectura sa impunătoare și diversele evenimente culturale organizate aici, Palatul Culturii este un loc de întâlnire și inspirație pentru locuitorii și vizitatorii orașului Bistrița.

Bistrita_Palatul Culturii

Biserica Evanghelică

Biserica Evanghelică – este o bijuterie arhitecturală care domină peisajul orașului. Clădirea-monument are 75 de m înălțime și constituie emblema arhitecturală bistrițeană. Lăcașul de cult a fost ridicat de către comunitatea săsească, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Turnul înalt și fațada impunătoare atrag privirile vizitatorilor, iar interiorul său bogat în detalii și fresce medievale oferă o experiență spirituală și culturală deosebită.

Biserica Evanghelică reprezintă un important monument istoric și un loc de adunare și rugăciune pentru comunitatea evanghelică din Bistrița. Biserica se află în Piața Centrală din Bistrița.

Bistrita_Biserica Evanghelică
Legături interne și externe

Transportul înspre/dinspre Bistrita

Cele mai apropiate aeroporturi de Bistrița sunt cele din Târgu Mureș (100 km distanță) și Cluj-Napoca (120 km).

 

Trenurile care pleacă din gara Bistrița au ca și destinații principale orașele: Cluj-Napoca, Dej, Deda, Vatra Dornei, Bucureşti şi Sărăţel.

 

În cazul în care preferi o variantă mai rapidă, poți opta pentru a te deplasa cu autobuzul/microbuzul. Aici găsești toate informațiile necesare pe acest plan: autogările și stațiile, plecările-sosirile, destinațiile.

 

În cazul în care vrei să mergi de la București la Bistrița cu mașina, vei avea de parcurs 482 de km. Traseul este următorul (DN13/E60): București – Brașov – Sighișoara – Târgu Mureș – Reghin – Bistrița.

Te ajutăm să-ți organizezi sejurul!

Dacă te gândești să călătorești în România și nu vrei să ratezi cele mai importante locuri, contează pe ajutorul nostru. Noi ne ocupăm de organizare, tu trebuie doar să te relaxezi și să te bucuri de această experiență minunată.