Veturia Suciu este o figură simbolică a orașului Cluj și primul meșter popular din județ. La cei 87 de ani, dă dovadă de o energie și vivacitate surprinzătoare. Deschisă, zâmbitoare și iute – așa este doamna Veturia. Deși fața îi este brăzdată de riduri, sufletul său este tânăr, iar mintea, neobosită.
Mâinile Veturiei vorbesc despre profilul său moral: hărnicia. Deși anii au trecut, este evident că Veturia rămâne o femeie neobosită. Din mâinile sale ies, cu multă migală, lucrări valorificate la expoziții și târguri: costume naționale, îngerași din pănuși de porumb, țesături și broderii rafinate.
„Sunt un om simplu, dar cu suflet nobil și cu frică de Dumnezeu. Oriunde am mers, am reprezentat România cu mândrie. M-am luptat să duc tradiția mai departe prin costume și meșteșuguri. N-a fost ușor,” spune Veturia.
Copilăria
Locul copilăriei sale este comuna Cojocna din județul Cluj. A crescut într-o familie de „buni gospodari” care au îndrumat-o cât au putut mai bine. „Mama a avut zece copii, dar doar patru am trăit,” își amintește Veturia cu lacrimi în ochi. Tatăl ei o sprijinea în educație: „De fiecare dată când veneam acasă, mă ajuta să mă pregătesc pentru ziua următoare.” Veturia a iubit cartea atât de mult, încât „n-a fost an să nu fiu premiată.” A intrat la liceu cu o medie peste 9, moment de mândrie pentru întreaga familie. Însă, la scurt timp, tatăl ei s-a stins, iar viața i-a luat o întorsătură neașteptată.
„Din acel moment, a căzut un nor de întuneric peste viața mea. N-am mai putut continua școala. Am avut un frate mai mic, iar directorul și preotul din comună au decis că el va merge mai departe, pentru că era băiat și o fată se poate descurca altfel în viață.”
Deși i-a fost greu să renunțe, Veturia s-a resemnat și a continuat să lupte pentru a-și îndeplini visurile. „Am plâns după școală ani la rând, până când am scris prima mea carte la 70 de ani. Am vrut să demonstrez că eu aceea trebuia să fiu.” A scris două volume de mărturii etnografice despre tradițiile someșene și comuna Cojocna, în care a descris cu o memorie impresionantă obiceiurile satului românesc.
Arta Populară – Refugiu în Momentele Grele
Veturia s-a căsătorit la 18 ani cu un om pe care îl descrie drept „pâinea lui Dumnezeu trimisă pe pământ.” Viața i-a pus multe încercări, pierzându-și soțul și doi dintre copii. „După moartea băiatului, timp de nouă ani, n-am mai ieșit în lume. Dar, într-o zi, secretarul de partid m-a întrebat dacă putem readuce la lumină suita de dansuri specifice zonei. Am cerut un moment de răgaz ca să mă consult cu soțul. El a spus că, pentru tradiția românească și ansamblul de dansuri al comunei, vom înființa un ansamblu. Ne-am reunit oameni bătrâni și am început să ne întâlnim de două ori pe săptămână.”
Simona Munteanu, fostă muzeografă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, a descoperit-o pe Veturia și a încurajat-o să devină meșter popular. Deși nu știa precis ce presupune acest titlu, Veturia a acceptat, spunând: „Pentru neamul românesc, pentru tradiții și folclor, sunt fericită când cineva îmi cere să creez ceva.”
Prietenul de Nădejde: Războiul de Țesut
Chiar dacă Veturia a avut un alt loc de muncă, războiul de țesut a rămas întotdeauna parte din casa sa, fiind prietenul alături de care găsește alinare, echilibru și putere. Mama ei, croitoreasă, i-a insuflat pasiunea pentru arta populară încă din copilărie. De-a lungul timpului, Veturia a început să creeze propriile țesături, fețe de masă, ștergare și mai târziu, costume populare, combinând modele noi cu altele vechi. Munca sa a fost recunoscută cu diploma Academiei Artelor Tradiționale din România.
„Un creator are fiecare model în minte pe măsură ce lucrează. Nu fac modelele de pe hârtie. După ce pornesc, mă las condusă de imaginea care îmi apare în minte.” Cu timpul, și-a găsit refugiul în această artă, care a devenit singurul mod de a se detașa de problemele zilnice. Spune că meșteșugul cusutului este cel care îi ține tinerețea în suflet.
Valorizarea Muncii și Recunoașterea Internațională
Veturia și-a expus creațiile în Italia, Polonia, Cehia, Franța, Turcia și Grecia, uimindu-i pe străini cu frumusețea tradițiilor românești. Pentru ea, meșteșugul nu este doar un hobby, ci un mod de a trăi. Se dedică trup și suflet fiecărei lucrări, chiar dacă realizarea unui costum poate dura între o săptămână și trei, în funcție de complexitatea modelului. „Am o dragoste nemărginită când le văd gata.”
Lecții din Viață
Veturia Suciu este un personaj aparte, nu doar prin calitățile sale de meșter popular, ci și prin profunzimea sa ca om. Este bine informată, își exprimă punctele de vedere clar și reflectează asupra realităților sociale cu înțelepciunea unui „om învățat.” Interacțiunea cu oamenii a fost pentru ea o sursă nesfârșită de cunoștințe: „Câte am învățat din contactul cu oamenii poate n-aș fi învățat nici la școală.”
Chiar dacă nu a avut multă școală, Veturia este înțeleaptă și oferă cu drag sfaturi valoroase din experiența sa de viață: „Am întâlnit și oameni răi, că invidia e mare. Dar asta parcă m-a făcut mai puternică. Unul dintre sfaturile mele este: Ajută oamenii. Întotdeauna când oferi ceva cuiva, îți vine înapoi dublu.”
